I-au tăiat capul pentru că nu şi-a scos CRUCEA

13 februarie 1996 este ziua când tinerii ostaşi Evghenii Rodionov, Andrei Trusov, Igor Iakovlev şi Aleksandru Jeleznov, abia sosiţi în detaşamentul de grăniceri din Inguşetia, s-au prezenat la postul de serviciu. Ecourile războiului din Cecenia rar se auzeau pe aici. De aceea nimic nu prevestea evenimentele de mai târziu. La postul de trecere a frontierei s-a oprit pentru verificare o „ambulanţă". De fapt în maşina plină cu arme se aflau vreo zece combatanţi sub conducerea lui Ruslan Haihoroev. Rezultatul încăierării era evident: patru băieţi de optsprezece ani au fost imobilizaţi şi duşi în localitatea cecenă Bamut. Pe asfalt au rămas băltoace de sânge.

...Pe 16 februarie Liubovi Vasilievna a primit o telegramă de la şeful unităţii militare, în care se spunea că fiul ei, Evghenii Rodionov, a părăsit samavolnic unitatea, adică a dezertat. Mama n-a crezut. Pe 26 februarie 1996, Liubovi Rodionova, a desfăşurat harta Caucazului de Nord, a acoperit cu palmele Cecenia şi şi-a zis: „Voi săpa cu mâinile, dar te voi aduce acasă, fiule!"

Peste zece luni aceste cuvinte vor deveni realitate plină de durere şi amărăciune. Mama ostaşului executat în Cecenia a săpat cu propriile mâini solul îngheţat, unde sub pământ, la doi metri adâncime zăceau rămăşiţile unicului ei fiu şi a celor trei camarazi ai lui.

...Înainte de tragicele evenimente Liubovi Vasilievna şi-a vizitat fiul în armată pe când acesta se afla în reg. Kaliningrad. Ea povesteşte: „Am discutat cu Jenea şi el mi-a spus: „Mamă, din unitatea aceasta pe toţi îi trimit în punctele fierbinţi, şi eu am depus cerere, ca şi ceilalţi" În această unitate erau patru sute de oameni, trei sute au depus cerere. Fiul meu era printre ei. Eu i-am zis: „Jenea, acolo e război, înţelegi cât e de serios totul. Sunt deja răniţi, morţi, captivi, dacă se întâmplă ceva, doar ştii că n-o să rezist". „Mamă, nimeni încă n-a fugit de soartă. Şi în stradă ar putea să mă strivească o maşină. Ţi-ar fi mai uşor? Iar captivitatea... deja cum îmi va merge".

...Trei luni şi jumătate Evghenii s-a aflat în captivitate. Trei luni şi jumătate de înjosiri, de batjocură, de bătăi, schingiuiri, care puteau fi întrerupte în orice clipă. Zilnic i se spunea: „Poţi să trăieşti. Pentru aceasta este nevoie doar să-ţi scoţi cruciuliţa, să primeşti credinţa noastră (islamul), să devii fratele nostru şi gata: tot acest coşmar imediat se va termina". La nouăsprezece ani neîmpliniţi el face alegerea, dându-şi bine seama ce înseamnă să devii „frate" cu boievicul cecen. Asta înseamnă să iei arma în mâini şi să tragi în propriii tăi tovarăşi de luptă, nişte băieţi ca şi tine.

„Mi-am găsit feciorul doar peste zece luni, povesteşte mama, înfruntând greutăţi nespuse. Am trecut prin toate cercurile iadului de pe pământ, inventate de om. Domnul m-a dus pe acele drumuri unde erau mai multe mine decât pietre, m-a apărat de bombe, nu m-a lăsat să pier, ajutându-mi să-mi găsesc fiul, să-l înmormântez creştineşte în pământul natal. Când umblam pe căile războiului întruna mă rugam pentru dânsul: „Doamne, oriunde ar fi ajută-i, nu-l lăsa, doar e un copil încă. Doamne, tu vezi că statul l-a trădat, toţi l-au trădat. Nimeni nu mai are nevoie de el în afară de mine şi de Tine, Doamne. Ajută-l, nu-l lăsa". Zece luni Liubovi Vasilievna a cutreierat munţii în lung şi în lat. Zece luni această femeie a balansat între speranţă şi disperare. S-a întâlnit cu cele mai cunoscute personalităţi din Cecenia, cu şefi, cu apărători ai drepturilor omului. Ea îi cunoaşte personal pe şaptesprezece comandanţi militari ceceni printre care Hatab, fraţii Basaev, Belaev, Raduiev, Ghelaev... Liubovi Vasilievna nu face nici o delimitare după principiul „al nostru - străin"; „rău - bun", „a ucis - n-a ucis". Acolo „ai noştri" deseori deveneau străini, „cei buni" se prefăceau în răi şi toţi ucideau: unii - personal, alţii - dând ordine. Militanţii ceceni erau diferiţi. Hattab a bătut-o, Basaev i-a rupt o coastă şi coloana vertebrală, Ruslan Haihoroev, stăpânul Bamutului, era o fiară...

Anume în Bamut era ţinut Evghenii. Podeaua subsolului din beton armat a unei foste tabere pioniereşti încă mai păstrează urmele de sânge ale lui Evghenii şi ale camarazilor lui.

Pe 26 septembrie mama lui Evghenii, află chiar din gura ucigaşului, Ruslan Haihoroiev, că fiul ei e ucis. Acesta îi spune că trei luni i-a ţinut captivi impunându-i să trimită acasă scrisori pentru a cere recompensă. Evghenii se eschiva spunând că mama e bolnavă de inimă şi n-are bani. Pe urmă le-au propus altă tranzacţie: trec la islam şi li se dăruieşte viaţa. Au refuzat cu toţii, iar Evghenii s-a opus să-şi scoată cruciuliţa de la gât. (Cruciuliţa pe care i-a dăruit-o bunica la 11 ani şi pe care de atunci n-a scos-o niciodată.) S-a opus până la moarte... Pe data de 23 mai în ochii lui au fost împuşcaţi ostaşii-grăniceri Andrei, Igor şi Alexandru. În ultimul moment i-au propus: „Scoate Crucea! Ne jurăm pe Alah, vei trăi!!!" Nu şi-a scos-o. Pentru aceasta de viu i-au tăiat capul şi, cu sânge rece, au filmat crima diabolică (mai târziu aceste cadre le va vedea o lume întreagă). În acea zi Evghenii împlinea 19 ani.

Peste zece luni mama, chinuită, umilită, bătută şi înjosită îi plăteşte asasinului 4 mii de dolari (şi-a vândut apartamentul, hainele etc.), pentru a recupera corpul neînsufleţit al unicului său fiu. În groapa comună zăceau patru cadavre. Pe Evghenii l-a recunoscut după cruciuliţa însângerată de la gât. Aceasta s-a întâmplat pe 23 octombrie. Peste câteva zile 8 pachete cu corpurile celor patru ostaşi au sosit la Rostov. Acolo ea va descoperi că lipseşte capul lui Evghenii. Se întoarce înapoi în Bamut. „V-aţi ieşit din minţi! încearcă s-o tempereze şeful spitalului din Rostov. De data aceasta chiar o să vă omoare!" N-au ucis-o. I-au aruncat la picioare patru fragmente de craniu. Gratuit...

Însoţitoarea de tren era nedumirită de mirosul straniu. „Am în pachet capul fiului", i-a explicat Liubovi Rodionova. „Eşti nebună?" „Nu, mi-a murit fiul. Îl duc să-l înmormântez".
L-a înmormântat pe 22 noiembrie. Peste trei zile moare tatăl lui Evghenii, Alexandru.

Pe mormântul lui Evghenii Rodionov se înalţă o cruce cu inscripţia: „Aici odihneşte ostaşul rus Evghenii Rodionov, apărătorul Patriei şi care nu s-a lepădat de Hristos. A fost executat pe 23 mai anul 1996 în localitatea Bamut". La mormântul lui nu conteneşte şirul de oameni care sosesc din toate colţurile ţării, fac rugăciuni, depun flori, lasă foiţe cu diverse rugăminţi. El a devenit ocrotitorul ostaşilor. Lui i se roagă pentru a fi apăraţi în armată, la război...

Acum câţiva ani Liubovi Vasilievna Rodionova a fost în Muntenegru. Acolo Evghenii Rodionov este cunoscut şi iubit. Mitropolitul de Muntenegru Amfilohie i-a spus, că fiul ei este recunoscut oficial în Serbia. Este canonizat sfânt şi ortodocşii din această ţară îi zic Evghenii Rusul. Ostaşii sârbi nu o dată i-au simţit ajutorul când erau bombardaţi de NATO.
...În munţii Altai, la intersecţia celor trei hotare învecinate cu Rusia: China, Mongolia şi Kazahstan se află satul Astaş. Nu demult ostaşii au înălţat acolo o biserică din bârne în cinstea Sf. Mc. Evghenie din Melitina, unul dintre cei treizeci şi trei de ostaşi-creştini din Imperiul Roman. Aici slujeşte părintele Varlaam, fost ofiţer şi chirurg militar. Părintele a zugrăvit prima icoană a „ostaşului Evghenii, ucis în Cecenia". O perioadă de timp această icoană s-a aflat în biserică, apoi grănicerii au cerut-o la avan-post. Astfel părintele Varlaam a fost nevoit să mai zugrăvească una... Şi aceasta s-a dovedit a fi făcătoare de minuni.

În august 2003, în Astaş a venit Aleksandr Makeev împreună cu colaboratorii fondului obştesc pentru susţinerea Forţelor Aeriene. Au adus pentru biserica de la frontieră icoane, diverse obiecte pentru slujire şi ţărână de la mormântul lui Evghenii Rodionov. Părintele hotărî să slujească panahida. „Icoana lui Evghenii am pus-o pe analog, povesteşte Makeev, iar noi stăteam şi ascultam slujba. La un moment dat, cei prezenţi în biserică începură să-şi arunce priviri întrebătoare: din palma lui Evghenii în care ţinea crucea s-a prelins o şuviţă aurie. A observat şi părintele, însă n-a întrerupt rugăciunea. După ce a terminat, s-a întors spre noi şi cu o faţă ce iradia lumină ne-a zis: „Iată, vedeţi!" Părintele a spus că acesta nu era primul caz când icoana izvorăşte mir. Prima dată s-a întâmplat pe 20 noiembrie 2002. Atunci în unitatea militară s-a săvârşit Drumul Crucii în cinstea mucenicilor din Melitina (în această zi mama lui Evghenii a adus corpul fiului acasă) şi icoana „a plâns" chiar în mâinile ostaşului Andrei Zeabliţki. Acelaşi lucru s-a repetat în Duminica Floriilor, iar pe 23 mai, de ziua pomenirii lui Evghenii Rodionov, mirul a izvorât din abundenţă. De fiecare dată mirul este diferit... E dificil să-l compari cu ceva anume. Mirosu-i aminteşte de aroma florilor, dar este mult mai pronunţat.

Izvorăşte mir în diferite locuri ale ţării şi imaginea lui Evghenii Rodionov de pe coperta cărţii „Noul mucenic al lui Hristos - ostaşul Evghenii".

Sursa: www.toaca.md