Des încercaţi de soartă, Românii ortodocşi din Ucraina au fost călăuziţi permanent de dragostea de neam şi ţară, dar mai presus de toate de iubirea faţă de Dumnezeu.
Odată cu ruperea silnică a Moldovei de Sus din trupul ţării de către Imperiul Habsburgic a început o lungă perioadă de dominaţie habsburgică şi ulterior Austro-Ungară (1775-1918). Eparhia ortodoxă Bucovineană, smulsă şi ea din Mitropolia Moldovei, a fost organizată şi condusă la început de drum de vrednicul episcop Dosoftei Herescu, fiind supusă în cele dogmatice mitropolitului Sârb de la Karlovitz.
Alogenii care au venit ulterior în acest colţ de rai s-au legat şi au rămas ataşaţi sufleteşte de frumuseţile naturii şi ale trăirii creştin-ortodoxe Româneşti, găsind aici un climat extrem de tolerant. Mai mult, Rutenii greco-catolici imigranţi din Galiţia în Bucovina, au trecut la credinţa ortodoxă orientală a populaţiei Româneşti.
De-a lungul timpului, sprijiniţi de autorităţile imperiale de la Viena, numărul Rutenilor (Ucrainenilor) a sporit considerabil, câştigând tot mai multă influenţă în Biserica Ortodoxă Românească din Bucovina, fiind încurajaţi de cancelaria aulică să folosească abuziv Fondul bisericesc constituit din daniile Voievozilor şi boierilor Moldoveni. Treptat, Ucrainenii şi-au impus limba în săvârşirea slujbelor religioase în oraşele şi satele Româneşti din Bucovina, samavolnicie care reprezintă un răspuns la toleranţa şi credinţa ortodoxă ale băştinaşilor Români.
În perioada României Reîntregite (1918-1940), Românii ortodocşi Bucovineni, organizaţi canonic şi religios din anul 1873, în cadrul Mitropoliei Bucovinei şi Dalmaţiei, au renunţat la cele două episcopii sufragane Sârbe, cerând (re)unificarea religioasă cu Biserica Ortodoxă Română. Aceasta din urmă a recunoscut autonomia Mitropoliei Bucovinei şi a luat-o sub oblăduirea sa.
Ortodoxia – numai în limba Ucraineană
Sub ocupaţie sovietică (1944-1991), nordul Bucovinei şi al Maramureşului, ţinutul Herţa şi sudul Basarabiei (regiunea Odesa) au fost încorporate cu forţa în R.S.S. Ucraineană, la indicaţia expresă a lui Stalin, care, astfel, transfera la Kiev responsabilitatea Pactului Ribbentrop-Molotov. Mitropolia Bucovinei, aflată în componenţa Bisericii Ortodoxe Române, a fost desfiinţată de autorităţile sovietice, în locul ei funcţionând o simplă eparhie în cadrul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, subordonată canonic Patriarhiei Ruse.
De la iadul regimului comunist şi până la "revoluţia portocalie" românii din Ucraina au fost supuşi unui proces sălbatic de deznaţionalizare şi asimilare, fiind loviţi în principal în credinţă, prin eliminarea treptată a spiritualităţii ortodoxe din viaţa şi conştiinţa lor naţională.
Astăzi, Ortodoxia Românescă din Bucovina de Nord se află într-o situaţie dramatică. În prezent, în acest teritoriu strămoşesc îşi desfăşoară activitatea dumnezeiască, în condiţii vitrege, peste 110 parohii ortodoxe Româneşti, aflate sub jurisdicţia canonică a mitropoliei Ucrainene de la Cernăuţi, obedientă Patriarhiei Ruse.
ÎPS Onufrie, mitropolitul pro-moscovit de la Cernăuţi, practică o politică vădit antiromânească şi antieuropeană, persecutându-i pe clericii Români care cer cu insistenţă, conform drepturilor fundamentale ale omului şi comunităţilor etnice, oficierea serviciului religios în limba maternă. Obligaţi să săvârşească sfintele slujbe în limba Ucraineană, în mediul urban, au obţinut concesia la sate, unde credinţa este mai puternic înrădăcinată în viaţa şi sufletul omului decât la oraş, ca să oficieze ocazional şi în limba Română.
Ştefan Rotaru, membru al Societăţii pentru Cultură şi Literatură Română din Bucovina, atrăgea atenţia că preoţii şi enoriaşii ortodocşi Români trec prin mari dificultăţi, având nevoie de cărţi bisericeşti, obiecte de cult, literatură clasică în limba maternă pentru copii Români care frecventează şcolile duminicale (înfiinţate şi întreţinute cu greu de clericii Români), precum şi de bani pentru renovarea lăcaşelor de cult.
Mitropolitul, împotriva Românilor
ÎPS Onufrie a dispus însă categoric ca prelaţii şi credincioşii Români să nu mai primească literatură religioasă, cărţi de cult, materiale pentru biserici, veşminte, publicaţii sau orice alt sprijin din România, ameninţându-i cu sancţiuni canonice şi administrative, inclusiv cu anatema şi caterisirea pe cei care nu se vor conforma acestei hotărâri.
Clericii Români (printre care protopopul Covalciuc din Storojineţ, Pr. Vasile Cuciurean din Pătrăuţii de Sus, Pr. Vasile Paulenco din Hliboca, Pr. Vasile din Crasna) sunt indignaţi de faptul că atât autorităţile Ucrainene laice şi religioase, interzic sistematic legăturile fireşti, cultural-spirituale, ale Românilor Bucovineni cu Biserica Ortodoxă Română, ajungându-se până la "deturnarea" unor importante fonduri de carte religioasă provenite din patria mamă.
În sudul Basarabiei, încorporat regiunii Odesa, preoţii şi enoriaşii aparţinând Mitropoliei Basarabiei sunt ameninţaţi cu moartea şi prigoana, iar bisericile profanate, de către persoane instigate de clericii pro-moscoviţi, sub ochii îngăduitori ai autorităţilor locale. Declaraţiile lui Vasile Iordăchescu, epitropul bisericii "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Hagi-Curda, prezent în luna mai la Bucureşti pentru a cere ajutorul financiar şi binecuvântarea Patriarhiei Române pentru refacerea lăcaşului de cult din localitate ori pentru construirea unei biserici de lemn, confirmă ceea ce se întâmplă aproape zilnic în spaţiul Românesc de dincolo de Prut.
Pentru a descuraja afirmarea credinţei ortodoxe strămoşeşti, element fundamental al conştiinţei colective a Românilor Bucovineni, mitropolitul Onufrie practică o politică discriminatorie faţă de candidaţii Români la preoţie, aceştia fiind selecţionaţi doar prin prisma obedienţei faţă de ortodoxia slavă. Astfel, Bucovinenii din ţara vecină care au absolvit instituţiile teologice din România (ca bursieri ai statului român) şi s-au întors în localităţile de baştină pentru fi hirotoniţi preoţi, sunt numiţi în funcţii administrative în cadrul eparhiei cernăuţene. Mulţi dintre ei sunt menţinuţi în posturi care nu au nici o legătură cu pregătirea lor religioasă (paznici, muncitori, simpli şoferi) pentru ca din perspectiva şanselor nule de afirmare să renunţe la vocaţia preoţească.
Cei care se dovedesc fideli ortodoxiei slave şi mitropolitului Onufrie sunt hirotoniţi, după stagii de cercetare aidoma tunderii în monahism (între doi şi cinci ani), doar în parohiile cu populaţie majoritar Ucraineană.
Preoţii ortodocşi Români sînt ţintele ultranaţionaliştilor Ucrainieni
Activitatea preoţilor Români întru apărarea ortodoxiei Româneşti este criticată cu ură de publicaţii naţionaliste Ucrainene, cum ar fi "Ceas", "Tzerkalo Tejdnia", "Doba", "Molodâi Bucovineţ" şi "Curierul de Cernăuţi", nelipsind îndemnurile voalate la conflict interetnic.
Biserica Ortodoxă Română este învinuită în permanenţă de "planuri expansioniste" în Bucovina de Nord, de "Românizare forţată" şi "imixtiune în teritoriul canonic al ortodoxiei slave", provocări la care Patriarhia Română a răspuns, în spiritul toleranţei creştine, cu promovarea principiilor fundamentale ale democraţiei şi stabilităţii.
Cererile repetate ale preoţilor şi organizaţiilor Româneşti din Bucovina de Nord de constituire a Vicariatului Ortodox Român la Cernăuţi, sunt calificate drept încercări de dezbinare a Bisericii Ortodoxe Ucrainene, dependente de Moscova, ameninţată concomitent cu expansiunea Bisericii Ortodoxe Române şi de pretenţiile unificatoare ale "schismaticei Patriarhii de la Kiev".
Pr. Gheorghe Calancea, protopop de Rădăuţi, trage un ultim semnal de alarmă, previzionând că dacă va fi ratat şi acest "moment prielnic" (în condiţiile în care se preconizeză recunoşterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Ucrainiene, sub jurisdicţia Patriarhiei de la Kiev, pentru care şi-ar fi dat acordul chiar şi Patriarhul Ecumenic de Constantinopol, Bartolomeu) reconstituirea Ortodoxiei Române la Cernăuţi va deveni un deziderat greu de îndeplinit.
Socotim că autorităţile de stat şi religioase Române au datoria de a nu-i uita pe fraţii noştri din Ucraina şi au misiunea de a salva de la înstrăinare aceste mădulare al trupului eclesial şi naţional. Orice întârziere, indiferent de motivaţia ei, constituie o gravă eroare a forurilor diriguitoare de la Bucureşti, cu urmări greu cuantificabile în anii ce vor veni, când în Europa trebuie să intrăm uniţi în spirit, în credinţă şi în comuniunea de idei.
Pr. Prof. Radu Ilaş
Sursa: www.romfest.org
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu