Încă din vremea în care era diacon, Sfântul Vasile cel Mare a rupt comuniunea, în anul 361, cu episcopul Dianios al Cezareei și a fugit în pustia Pontică, în ciuda faptului că îl iubea profund și-l cinstea pe Dianios și în ciuda faptului că Dianios îl botezase și-l hirotonise. De ce s-a rupt (îngrădit) pe sine ? Că a ”dezertat” ?
Pentru că Dianios, nici măcar din convingere, ci doar din cauza slăbiciunii sale de caracter, a semnat mărturisirea neortodoxă de credință a sinodului semiarian din Constantinopol, în anul 360, sub conducerea ereticului Acachie din Cesareea Palestinei. (Patrologia Graeca, vol XXXII, col 388C-392A [Epistola 51: ” Episcopului Vosforie”])
Mai târziu, episcop fiind, Sfântul Vasile cel Mare nu a ezitat să rupă prietenia cu episcopul de gândire ariană Eustatie de Sevastia și să întrerupă orice legătură cu el. Explicând poziția sa strictă, el scria: ”În orice caz, dacă acum refuzăm să-i urmăm pe aceștia (cei din cercul lui Eustatie) și să-i evităm pe toți cei de o împreună-cugetare cu aceștia, cu siguranță merităm să obținem iertare, punând adevărul și propria noastră statornicie înainte de toate. ” (Patrologia Graeca, vol. XXXII, col. 925 BC Epistola 245:”Episcopului Teofil”)
Același Sfânt, Vasile cel Mare, spunea (implicit și despre calendarul patristic): “Dacă am încerca să înlăturăm obiceiurile nescrise, ca neavând mare importanță, nu ne-am da seama că am păgubi Evanghelia în părțile ei principale”.
Cuvântul Sfantului Vasile cel Mare a lămurit foarte bine că orice imixtiune în Tradiție, afectează direct Evanghelia în toate părțile ei esențiale. Și oare o asemenea stare mai este Ortodoxie sau doar o pretinsă Ortodoxie, numai la nivel formal și exterior?
“Dacă cineva contraface măcar o mică parte a chipului regelui pe moneda regală, în felul acesta o falsifică; la fel și în credința cea adevărată, acel care va schimba chiar cât de puțin în ea, o vatămă pe toată.”, spune Sfântul Ioan Gură de Aur.
Același Sfânt spune clar că “dușmani ai lui Hristos nu sunt numai ereticii, ci și cei aflați în comuniune cu ei”.
În altă parte, tot Sfântul Ioan Gură de Aur a spus foarte răspicat: “Dacă episcopul tău este eretic, fugi, fugi, fugi ca de la foc şi ca de la un şarpe” și “Dacă episcopul sau clericul este viclean în chestiunile credinței, atunci fugi și leapădă-te de el, nu numai ca de un om, ci chiar și înger din cer de-ar fi. Cel care dorește mântuire personală, cel care vrea să fie un adevărat fiu al Bisericii Ortodoxe, acela caută la corabia lui Noe scăpare de potop.”
De asemenea și Sfântul Efrem Sirul a vorbit în această privință: “Vai acelora care se întinează cu blasfemiatorii eretici!”
Iar Sfântul Leon în Epistola cea către Nichita a fost și mai categoric: “nici un eretic nu dă sfințenie prin taine”.
Apoi, Biserica nu este împărțită în ramuri, ci este Una, “celelalte sunt sinagogi ale celor ce viclenesc și sinod al răzvrătiților”, spune Sfântul Fotie cel Mare. Nu pot fi două Adevăruri.
La fel învață și Sfântul Atanasie cel Mare. Referindu-se la îndemnul Mântuitorului ”dacă ochiul tău te smintește , scoate-l și aruncă-l de la tine.” (Matei 18,9) Sfântul Atanasie spunea că aici nu este vorba de ochii trupești, ci de ochii minții. Prin ochi se pot înțelege aici episcopii și preoții aflați în comuniune cu erezia (ecumenismului, în zilele noastre n.n.). Îndemnul Sfântului Atanasie cel Mare este să ne rupem de ei, căci mai bine este să se roage unul sau doi în casă decât mulți în tempulul (sinagoga) lui Caiafa. ( Sfântul Atanasie cel Mare, tomul 33, p.199, Bibiblioteca Părinților și scriitorilor bisericești greci)
Iar în ce privește așa-zisa ”pace” pe care o propovăduiesc ecumeniștii și cei aflați în comuniune cu ei, chiar Sfântul Maxim Mărturisitorul afirmă că “a tăinui cuvântul adevărului înseamna a te lepăda de el. Bine este să trăim în pace cu toți, dar numai cu aceia care cugetă aceleași despre buna credință ortodoxă și mai bine este să ne războim când pacea lucrează conglăsuirea către rău.”
“De mii de ori este mai bună dezbinarea care se face pentru cuvintele bunei credințe ortodoxe decât pacea, când aceasta este unită cu patimile” – spune Sfântul Grigorie Teologul.
Iar Sfântul Ciprian al Cartaginei, afirmă că “ereticii niciodată nu se vor întoarce la Biserică dacă îi întărim în convingerea lor că și ei au biserică și taine”.
Sfântul Teodor Studitul, în timpul prigoanelor iconoclaste, nu a primit comuniunea cu patriarhii potrivnici icoanelor, nici chiar cu patriarhul ortodox – când acesta din urmă, de teamă, a încălcat canoanele, slujind a patra căsătorie a împăratului.
„Deci, aprinzându-se cu râvnă după legea dumnezeiască, a trimis la toți călugării vestindu-le fărădelegea împăratului și poruncind să-l scoată despărțit de Biserica lui Hristos, ca pe un defăimător al legii lui Dumnezeu, care, îndrăznind a se însoți cu rudenia lui, a făcut sminteală altora.”
Tot Sfântul Teodor Studitul învaţă că cel ce se împărtăşeşte din “euharistia” ereticilor se împărtăşeşte cu însuşi duhul satanei; iar dacă cei ce se împărtăşesc din Sfânta şi dumnezeiasca Euharistie, care este adevăratul Trup şi Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos, prezent numai în Una Biserica Ortodoxă, devin una întru Hristos, cei ce se vor împărtăşi la eretici (ca de exemplu la greco-catolici sau la romano-catolici, adică papistaşi) sau vor avea părtășie cu cei ce s-au împărtășit din euharistia ereticească devin un trup comun satanicesc, potrivnic lui Hristos.
Același sfânt arată, cum arată de fapt toți sfinții, că împreuna-împărtăşire cu ereticii sau simpla lor pomenire la Liturghie înseamnă unul și acelaşi lucru.
Iar în epistola către egumenul Teofil, Sfântul Teodor Studitul spunea: ”Știind că este erezie, să fugi de erezie, adică de eretici, adică nici să te împărtășești cu ei, nici să-i pomenești la dumnezeiasca liturghie, în preasfânta ta mânăstire. Fiindcă cele mai mari amenințări spuse de sfinți zac asupra celor ce se învoiesc, chiar numai să-i primească la masă.”
În legătură cu propovăduirea cuvântului, Sfântul Teodor Studitul ne învață: “Atunci când Credința e primejduită, porunca Domnului este de a nu păstra tăcere. Dacă e vorba de credință, nimeni nu are dreptul să zică:Dar cine sunt eu? Preot oare? N-am nimic de-a face cu acestea. Sau un cârmuitor? Nici acesta nu dorește să aibă vreun amestec. Sau un sărac care de-abia își câștigă existența?...Nu am nici cădere, nici vreun interes în chestiunea asta. Dacă voi veți tăcea și veți rămâne nepăsători, atunci pietrele vor striga, iar tu rămâi tăcut și dezinteresat?”
Cu privire la validitatea sinodului, tot Sfântul Teodor Studitul spunea:” Sinodul nu este acesta: să se întrunească simplu ierarhi și preoți, chiar dacă ar fi mulți; ci să se întrunească în numele Domnului, spre pace și spre păzirea canoanelor…și nici unuia dintre ierarhi nu i s-a dat stăpânirea de a încălca canoanele, fără numai să le aplice și să se alăture celor predanisite, și să urmeze pe Sfinții Părinți cei dinaintea noastră.”
Să înfățișăm și o ultimă pildă, pe aceea a Sfântului Marcu al Efesului:
Marele apărător al Bisericii, Sfântul Ierarh Marcu al Efesului, nu a semnat unirea cu catolicii în secolul al XV-lea . De aceea, el nu slujea cu patriarhul și cu adepții lui, pentru a nu se face părtaș prin comuniune ereziilor acelora. Iată numai câteva fragmente din viața sa, preluate din cartea”Stâlpii Ortodoxiei”, Ed. Egumenița, 2008, carte tipărită cu binecuvântarea P.S. Galaction:
”El (Sfântul Marcu) nu dorea să slujească împreună cu latino-cugetătorul Mitrofan. El nu-l recunoștea nici pe Mitrofan, nici pe adepții lui.”( care trădaseră cauza Sfintei Ortodoxii; cu alte cuvinte latinofronii sau actualii filocatolici ori ecumeniști)”(p. 242)
Într-o scrisoare către Ieromonahul Teofan din Evia, Sfântul Marcu scria:”Fugiți, fraților! Fugiți de părtășia cu cele de neîmpărtășit, și de pomenirea celor de nepomenit! Iată eu, Marcu păcătosul, vă spun că oricine pomenește pe papa ca pe un ierarh ortodox este vinovat. Iar cel ce cugetă dogmele latinilor (catolicilor), cu latinii se va judeca și se va socoti vânzător al Credinței.”(p.244)
Dar astăzi ce se întâmplă? Papalitatea este numită „parte a ortodoxiei”, ”biserică-soră”; patriarhii și papa slujesc ca episcopi egali; numele papei este introdus în pomelnicul patriarhiei ecumenice în rând cu episcopii ortodocși; catolicii și protestanții sunt împărtășiți fără probleme de „ortodocși”; episcopatul și preoția anglicanilor, copților, armenilor, catolicilor și monofiziților sunt recunoscute ca „valide”; homosexualii fac parte din CMB, alături de ”ortodocși”; papei i se cântă „întru mulți ani” la liturghiile ”ortodocșilor” ca unui episcop ”ortodox”etc., etc.
Mai mult decât atât, înșiși ”ierarhii” români consideră catolicismul egal cu ortodoxia:
Iată ce spunea patr.Teoctist:
”Și am căzut de acord că atunci când suntem la noi, în teritoriul oriental-ortodox, zicem Credeul fără adaosul filioque și atunci când suntem în teritoriul unei Biserici romano-catolice zicem Credeul cu adaosul filioque.”
Tot el, l-a invitat pe papa la București, care a participat la liturghie îmbrăcat în veșminte arhierești.
Un alt oficial al Patriarhiei Române mitrop. Bartolomeu Anania, a doua zi după moartea papei Ioan Paul al II-lea, spunea, în cadrul predicii din catedrală:
„L-am pomenit astăzi în rugăciunile noastre, așa cum ați ascultat, iubiții mei, și am spus ‹‹ Arhiereul Ioan Paul al II-lea››.
Catolicii se roagă pentru sufletul papei Ioan Paul al II-lea pe bună dreptate, pentru că este șeful Bisericii lor. Noi ne-am rugat și ne rugăm pentru arhiereul Ioan Paul al II-lea, pentru că este fratele nostru întru Hristos, având succesiune apostolică întocmai ca orice arhiereu din Biserica Ortodoxă Română . Administrativ, distanțele dintre noi sunt sau pot părea foarte mari, dar ca arhierei ai lui Hristos suntem egali în aceeași slujire (...)
Cel care vă vorbește s-a îmbrățișat frățește cu cel care ne-a părăsit (papa Ioan Paul al II-lea). Și ne-am îmbrățișat nu ca mai mari sau mai mici, ci ca egali întru aceeași slujire întru Iisus Hristos.
De aceea, am hotărât ca la Liturghia de astăzi să facem ectenie pentru pomenirea lui și l-am pomenit și la ieșirea cu Sfintele Daruri (...)Dacă n-am ajuns încă cele două Biserici (Catolică și Ortodoxă) să atingem comuniunea euharistică, către care tindem și care va fi când va vrea Dumnezeu, am rămas și suntem în comuniune de rugăciune (...)
Dumnezeu să-l așeze în loc luminat, acolo unde toți sfinții Lui se odihnesc.”
Iată ce spunea și mitrop. Teofan:
”Cele două Biserici (ortodoxă și catolică) cred că pe Sfânta Masă în Sfântul Altar este prezent în mod real Același Hristos Care S-a născut în Betleem, Care S-a jerfit pe Golgota, Care S-a înălțat la cer, șade de-a dreapta Tatălui și Care va veni să mă judece pe mine, pe noi și pe toată lumea.”
Oare ce-ar fi făcut Sfântul Marcu al Efesului și alți Sfinți dacă ar fi trăit în zilele noastre și ar fi auzit astfel de blasfemii ?
Iată ce învăța, parcă pentru noi, cei de astăzi Sfântul Marcu :
„Ce fel de unire este aceea ce nu se arată în afară?...Căci rostesc două crezuri, așa cum au și făcut; săvârșesc două Liturghii deosebite, una cu pâine dospită, alta cu pâine nedospită; două botezuri, unul prin trei afundări, iar celălalt prin stropire, unul cu Sfânta Mirungere, altul fără ea. În același chip, toate datinile sunt osebite pentru ei, adică posturile, rânduielile bisericești și celelalte.”(p.246)
De asemnea, spunea că ”Sfintele canoane zic că cel ce se abate și cu puțin de la Ortodoxie este eretic și supus canonisirii.” (p.246-247); de aceea, îndemna pe toți ortodocșii: ”Fugiți de ei, fraților, și de părtășia cu ei!”
De asemenea, Sfântul Marcu și-a exprimat fără nici un echivoc dorința sa de a rămâne îngrădit și în ultimele momente înainte de plecarea la veșnicele sălașuri:
”Sfântul, cunoscând dinainte apropiata sa moarte, era îngrijorat ca nu cumva Patriarhul sau ierarhii și clericii săi să-i arate o părută cinste la înmormântarea sa, amăgind astfel poporul să creadă că Marcu era în părtășie cu ei. Deci, înaintea unor oameni de încredere, a spus fără ocolișuri că niciodată nu a primit părtășia cu prounioniștii și că leapădă unirea (cu catolicii) și dogmele latine. Apoi a spus: ‹‹ Sunt pe deplin încredințat că cu cât stau mai departe de el- adică de patriarh- cu atât sunt mai aproape de Dumnezeu și de toți sfinții. ›› Fericitul bărbat a poruncit apoi ca nimeni din acea partidă să nu se apropie nici de înmormântarea sa, nici de mormântul său. Apoi a poruncit ca nimeni din cei ce erau cu el să nu slujească împreună cu Patriarhul și clerul său în dumnezeieștile slujbe. El a spus că li se cade să nu se amestece cu unioniștii, și să rămână osebiți de ei până când Dumnezeu va da îndreptare și pace.”(p. 252-253)
Dar să vedem ce făcea poporul dreptcredincios pe vremea Sfântului Marcu:
”Bizantinii nu au primit unirea (cu catolicii) și au nesocotit toate îndemnurile partizanilor ei. O tăcere aproape dureroasă învăluia Biserica atunci când, în vremea Postului Mare din 1440, bisericile au fost goale și nu s-au ținut slujbe. Nimeni nu voia să slujească cu episcopii care semnaseră. Cu toate acestea, aproape întreaga curte și întregul episcopat era în mâinile unioniștilor” (p.239)
Dar oare creștinii de atunci erau erau atât de conștienți de gravitatea ereziei episcopilor lor, sau se luau pur și simplu după Sfântul Marcu, fără să cerceteze?
Să vedem ce spune istoria:
” De-a lungul istoriei Împărăției Romane de Răsărit, mare parte din popor era bine educat, la fel ca și clericii. Profesorii, dregătorii și chiar și cei din oaste erau de obicei la fel de cultivați ca și preoții. Mulți dintre ei erau foarte bine pregătiți în teologie și se simțeau foarte bine pregătiți spre a lua parte oricând la discuțiile teologice, chiar și pe străzi ori în piețe. Nimeni în Bizanț nu socotea că teologia este numai în grija preoților. Și fiindcă în Bizanț erau atâția teologi râvnitori, fie de meserie, fie simpli îndrăgitori, mirenii păstrau cu osârdie dreapta slujire, dreapta credință și predaniile (…) Atât clericii obișnuiți cât și mirenii răspundeau cu amărăciune la orice critici aduse sfintelor lor rânduieli și datini și priveau cu neîncredere orice încercări de înnoire sau preschimbare. Exista o opinie publică bine închegată care nu șovăia să-l critice nici pe Împărat, nici pe ierarhi.”(p. 239)
Spre un astfel de studiu al Sfinților Părinți vă îndemnăm și noi și spre o astfel de urmare a vieții lor. Fiți, însă, atenți, ce studiați, pentru că la facultățile de teologie deja învățătura de credință e falsificată, în publicațiile (”Lumina”), radiourile și televiziunile ( ”Trinitas”-urile) așa-zis ”ortodoxe” din România se propovăduiește pan-erezia ecumenismului cu ajutoare ca părintele Teofil Pârâian, majoritatea cărților sunt cenzurate sau amestecate etc.
Nu vă luați după aparențe. Să nu vă păcălească fastul, mulțimea seminariilor, a facultăților de teologie, a bisericilor, a slujbelor pompoase… toate acestea sunt Φ (zero tăiat) înaintea lui Dumnezeu, dacă nu sunt cu Adevărul.
Dumnezeu să vă ajute să alegeți grâul de neghină în aceste vremuri tulburi, să înțelegeți unde este cu adevărat ortodoxia și unde erezia, făcând abstracție de ceea ce se propovăduiește oficial și de cei ce vă spală creierele!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu