Rezistenţa Ortodoxă!

In momente grele ale istoriei, cand prigoane, hotii, jafuri, razboaie si domninatii straine ne-au incercat neamul, a incoltit undeva in inima fiecaruia, constient sau inconstient sentimentul rezistentei.

Credinta in Domnul a dat speranta care a ajutat neamul sa treaca peste toate relele ce au venit asupra lui. Toti au incercat sa distruga acest frumos si crestin neam de la formarea sa pana in prezent. Diferenta o face perioada comunista care nu a dorit lichidarea fizica a romanilor ci uciderea Lui Hristos din inima fiecaruia.

Cu lagarele sale de exterminare a credintei a tinut pana cand au considerat antihristii comunisti ca au rezolvat problema rezistentei la Romani. Apoi, in lagarul mare in care toata tara se transformase, omul traia sub teroare, sub foamete generalizata sub incercarea de invinovatire continua a Romanului. Si totusi s-au inselat crezand ca rezistenta a pierit. In munti s-au ridicat feciorii neamului si au luptat pana la ultimul, cu arma in mana asemenea haiducilor. In inchisori s-a conturat rezistenta unor suflete de sfinti.
Cand regimul incerca brutal sa omoare pe Hristos din om, acolo, in temnitele reci, in foame, frig si sub lovituri de bastoane Hristos era mai viu si mai puternic ca oricand. Dar ei, satanele, nu Il puteau vedea pentru ca in inimile lor murise. Si totusi Hristos, prin lucrarea Sa tainica si de neinteles logicii se mai nastea si in inima cate unui prigonitor, fie el gardian sau securist. Nu a existat doar un caz in care un temnicer a vazut Lumina cea Adevarata si nu o data a incoltit in inima vreunui securist mila cea dumnezeiasca.
Era poate imposibil ca o inima nu de tot inghetata de vifornita cea mare sa se fi infierbantat de caldura ce emana din tot frigul acela prin sfintii marturisitori ai temnitelor comuniste.

Comunismul s-a sfarsit, sau cel putin asa ne place sa credem cand tot ei, satanele au considerat ca Hristos a murit si daca nu a murit va muri sigur. In continuare se aplica intocmai ca la carte teoria Makarenko prin care un suflet neatins de rautatea din ziua de azi se va pierde si se va stinge acoperit de toate celelalte suflete moarte din jurul sau.

Dar nu este nici de departe asa. Un suflet care lupta si Il are aproape pe Hristos va lumina si va fi vazut de lume si el va aprinde incet-incet fiecare suflet precum se aprind lumanarile in Noaptea Sfanta de Inviere.

Este greu inca sa faci lumina in tot intunericul sufletesc din jurul nostru dar fiecare suflet de lumina, atat cat poate va lumina calea celorlalti spre Lumina cea Adevarata.

Lumini de acest fel inca are neamul nostru Romanesc si ele refuza sa se stinga aprinzand din ce in ce mai multe suflete curate, de crin. Hristos vorbeste Romanilor prin vocea marilor duhovnici Iustin Parvu, Arsenie Papacioc, Adrian Fageteanu, cei ce au infruntat prigoana cea mare si prin vocea mai tanarului parinte Amfilohie Branza de la Manastirea Diaconesti, cat si prin toti cei ce au marturisit pe Hristos in timpul comunismului si nu numai. Ei inca striga la neamul nostru sa deschida ochii ca astazi sub diferite forme Biserica Lui Hristos inca e prigonita si numai libertatea promisa nu o avem.

Astazi, sub cupola democratiei, a umanismului, a multiculturalismului, a tolerantei se doreste tot mai mult inrobirea nu neaparat a omului ca fizic ci a sufletelor.

In aceasta noua si nevazuta prigoana rezistenta inca exista. O rezistenta nationalista si ortodoxa in fata deznationalizarii si in fata loviturilor date Bisericii.

Rezistenta este tacita, este consimtita chiar si in grupuri de tineri care nu se supun noii ordini, noului comunism, noii prigoane.

Ramanem astfel Romani, nationalisti si ortodocsi indiferent de finalitatea lumeasca a acesti rezistente. Nu ce este in lumea aceasta conteaza. Conteaza cum ne prezentam ca neam la judecata de apoi in fata Judecatorului suprem, cel ce nu face justitie ci face dreptate.

Celor care ne acuza de extremism pentru ca declaram ca suntem nationalisti le raspunde extraordinar de scurt, Parintele Amfilohie prin urmatoarea declaratie: “Sînt şi voi rămîne naţionalist. Naţionalismul îl văd aşa: folosirea tezaurului Românesc în scopul plinirii evanghelice. Să folosim tot ce ne este la îndemînă românesc: cultură, tradiţie, istorie, ca să-l mărturisim pe Dumnezeu, să împlinim Evanghelia în chip românesc. Aşa s-o facă şi Bulgarul şi Rusul şi Grecul. Şi asta nu va duce niciodată la şovinism.”

In rezistenta de obicei se moare. Dar se moare lumesc. Nu se moare spiritual. Sufletul care rezista dainuie si prin exemple si martiraje neamul castiga acolo in Ceruri noi rugatori pentru mantuirea sa. Niciodata nu putem sti daca sunt de ajuns rezistenta si martirajul inaintasilor. Intotdeauna un nationalist si cu atat mai mult un crestin ortodox are datoria de a se da pe sine Domnului si neamului spre mantuirea sa si a intregii suflari.

Sa rezistam! Acesta este indemnul meu. Daca se poate, sa ne strangem cei ce gandim si simtim deopotriva, sa formam grupuri de rezistenta in care sa ne pastram traditia, sa ne invatam istoria adevarata, sa fim oameni buni si cu frica lui Dumnezeu. In orice facem sa incercam sa fim cei mai buni. Sa fim o elita!

Daca este nevoie sa ne sacrificam si sa nu ne fie frica de moartea cea cu coasa ci de moartea sufletelor. Sa ne fie frica de renuntarea la rezistenta spiritului si sa ne rugam Domnului sa ne dea tarie sa le putem duce pentru apararea crucii si a neamului Romanesc.

Doamne ajuta!

Sursa: ostasul.wordpress.com/