Mărturii ale crimelor din 7 aprilie

Dumitru Iancev, fost coleg de facultate cu procurorul general V. Gurbulea, a lucrat până în 2003 judecător la Tighina şi a rămas şomer după ce l-a rugat pe V. Voronin să-i dea un serviciu la Chişinău. Incredibil, dar adevărat - scrisoarea sa a ajuns de la Preşedinţie la Tiraspol, iar el a fost demis din funcţie. Anterior, Iancev fusese alungat din Taraclia, unde a refuzat să vorbească şi să scrie în rusă. Bulgar de naţionalitate, el afirmă că, până în 1994, nu cunoştea româna, dar a învăţat-o din datorie, căci „lucrând pentru o ţară, nu este etic să nu vorbeşti limba de stat”. La 7 aprilie, Iancev s-a numărat printre protestatarii de la Chişinău. Mărturiile sale merită atenţia celor care vor investiga evenimentele din ziua respectivă. Iancev susţine că a fost martorul unui omor în centrul Chişinăului...

„La 7 aprilie, un prieten m-a sunat la Tighina şi mi-a spus că lumea protestează contra comuniştilor. Nu prea aveam bani, dar am oprit o maşină de ocazie şi, pe la ora 12, eram în faţa Preşedinţiei”, ne relatează Iancev. El afirmă că protestele erau la început paşnice, iar primul care a aruncat cu pietre în poliţişti a fost un tânăr în tricou albastru, urmat de un tip în costum scump, în vârstă de vreo 40 de ani. „Eram în primele rânduri. Ăştia doi aruncau pietre, apoi intrau şi ieşeau din Preşedinţie. Tot ei au rugat mulţimea să facă loc poliţiştilor ca să se retragă. L-am întrebat pe unul dintre ei: „Măi, de unde eşti?”, dar el mi-a întors-o: „De ce? Pentru ce?”. Printre persoanele ce i-au trezit dubii se numără şi „doi bărbaţi zdraveni, despre care se vorbea că-s din paza Preşedinţiei”. Iancev a reuşit să asculte cum aceştia o sfătuiau pe o tânără să plece acasă. „Era o fată frumuşică, de vreo 18 ani. Ştiind că noaptea o să ne calicească, cred că li s-a făcut milă de ea şi i-au zis: „De ce-ai venit aici? Noi avem oameni care să atace, tu du-te acasă”.


La Preşedinţie, uşile au rămas întregi…

După plecarea poliţiei, a intrat şi Iancev în Preşedinţie, unde „provocatorii mişunau”. Din spusele sale, aceştia s-au arătat deranjaţi de prezenţa în Palat a lui Sergiu Mocanu. „Afară, Mocanu îndemna lumea să nu arunce cu pietre, iar când a intrat în Preşedinţie, un tânăr în tricou galben (să fi fost acelaşi „erou în galben?” - n.n.) s-a urcat repede la alt etaj şi a început să strige: „Trădătorule!”. Şuierat de mulţime, Mocanu a plecat…”. Potrivit lui Iancev, tipul în galben a fost urmat la etajele de sus de alţi tineri, care aruncau de sus tricoloruri. Tot de acolo au fost aduse sticlele cu alcool, pe care provocatorii anunţau că le-au sustras din biroul lui Voronin. Iancev presupune că astea toate erau pregătite din timp, pentru că nimeni n-a distrus uşile din Palat, ci numai portretele lui Voronin şi Putin.
Şi în faţa Parlamentului, ne spune Iancev, aruncau pietre doar doi-trei tipi, dintre care unul era cu un câine. În spatele clădirii, vreo trei mascaţi, foarte agitaţi şi vorbind ruseşte, au pornit să împroaşte cu pietre în carabinieri. „Lumea nu se solidariza cu aceştia şi atunci au intervenit poliţiştii. Ascunşi după scuturile carabinierilor, ofiţeri de poliţie aruncau pietre în oameni paşnici. Când forţele de ordine s-au retras în Parlament, câţiva tineri l-au înşfăcat pe un poliţist şi-l băteau. Am sărit între ei, l-am tras pe poliţist de mână, l-am dus la maşina Salvării şi l-am întrebat: „Măi, de unde eşti? De ce aperi comuniştii? Voi trebuie să fiţi cu noi”. Dar el tăcea”.


Mascaţii vorbeau ruseşte şi distrugeau totul…

După ce poliţia a aruncat în protestatari cu grenade fumigene, o tânără de lângă Iancev a căzut de spaimă. Au dus-o şi pe ea la Salvare. „Am fugit atunci la poliţişti: „Ce faceţi? Nu vedeţi că toate-s provocări?”. Mi-au spus că pleacă. Revenind în spatele clădirii, o bătrână mi-a arătat cu degetul la cer: „Iată provocatorii!”. Sus, pe Parlament, un om în tricou albastru flutura drapelul UE. Semăna cu cel care a aruncat primul cu pietre”. Iancev ne asigură că, atunci când erau arborate drapelele, clădirea era plină de poliţie şi nimeni nu putea pătrunde înăuntru. Doar după retragerea poliţiştilor manifestanţii au pătruns în Parlament. Doi mascaţi şi un tip cu o cască pe cap au scos din clădire un pat roşu, pe care l-au dus pe braţe în faţa guvernului…
Iancev menţionează că primii în Parlament au intrat mascaţii. „Vorbeau ruseşte şi crezusem că-s veniţi de peste Nistru, însă ei permanent se sfătuiau ce şi cum să distrugă. I-am întrebat de unde sunt, dar nu m-au luat în seamă”. Înţelegând că treaba nu e curată, Iancev s-a dus în PMAN, unde a stat până târziu. El nu avea unde să înnopteze şi a decis să rămână în Piaţă până dimineaţă. „În faţa guvernului, era patul acela roşu, adus de provocatori. Pe la 23.30, m-am aşezat pe marginea lui. Nişte băieţi loveau într-o maşină de taxi, iar alţii îi rugau să se oprească. În total, în PMAN erau vreo 50 de persoane. Obosisem şi m-am culcat”. La acel moment, lângă guvern era o mulţime de poliţişti, care ba se porneau spre ei, ba se întorceau înapoi. Apoi s-a auzit că cineva strică ferestrele unui chioşc, după care s-a lăsat linişte. Au urmat lucruri îngrozitoare, pe care Iancev ni le-a relatat în detalii.


„Îl băteau cu automatele în cap, din toată puterea…”

„Nu simţeam niciun pericol, căci stăteam liniştiţi de vorbă. Dar pe neprins de veste, din parc au răsărit coloane de poliţişti înarmaţi cu automate şi împuşcau. Ei i-au atacat pe băieţii de lângă Arcă şi imediat s-au pornit ăştia de la guvern asupra noastră. Ne-au culcat la pământ. Doi m-au călcat pe palme, iar alţii doi mă băteau cu bâtele şi picioarele. Am ridicat capul, dar am primit un baston în ceafă şi am văzut stele verzi… S-a oprit un „Jeep” negru, cu portbagajul deschis, plin de oameni însângeraţi. M-au dus acolo, dar n-au mai găsit loc pentru mine. Am încercat să fug. Unul mi-a ieşit în cale: „Te împuşc!”. M-a lovit cu arma şi m-am întors. Am văzut un băiat lângă mine, culcat pe spate, parcă era mort... Poliţiştii îl băteau cu toată puterea cu automatele în cap şi unul a zis: „Ăsta-i gata...”. Speriat, m-am apropiat de un ofiţer. I-am spus că-s venit din Transnistria, ca să-i ajut pe ei şi el mi-a permis să plec. Am auzit din urmă vocea unui tânăr: „Ia-mă, te rog, şi pe mine!”. M-au lovit încă o dată şi am fugit în parc. S-au luat după mine alţii trei, dar nu m-am oprit până la bd. Renaşterii. Eram plin de sânge, tremuram. Am văzut o maşină cu doi băieţi şi am cerut de la ei apă. Erau din nordul Moldovei, îşi pierduseră nişte prieteni. Unul dintre ei a vrut să meargă în Piaţă şi am strigat la el: „Băi, stai aici, că au să te ucidă şi pe tine!”. I-am rugat să mă ducă la Tighina. Le-am cumpărat şi benzină. La ieşirea din Chişinău, ne-a oprit un poliţist şi şoferul a staţionat la întuneric, ca să nu fiu văzut. I-a spus poliţistului că vine de la nord şi pleacă la muncă, la Varniţa. Am scăpat. Ei m-au lăsat la un kilometru depărtare de vama moldovenească. Am trecut prin pădure până la transnistreni. Acolo pădurea se sfârşeşte şi m-am dus deschis şi le-am spus: „Vot, communistî izbili!” (M-au bătut comuniştii!)”.


„Cine te-a bătut? Poate ai căzut?”

După ce a trecut expertiza medico-legală la Tighina, la 17 aprilie, Iancev s-a adresat la Procuratura Generală cu o cerere contra poliţiştilor. El afirmă că a rămas stupefiat de comportamentul agresiv al poliţiştilor din paza Procuraturii, care l-au luat în răspăr: „Ce fel de cerere? Cine te-a bătut? Poate ai căzut?”. Apoi l-a văzut coborând scările pe fostul său prieten, Valeriu Gurbulea. „Gurbulea m-a întrebat: „Ce ai, Dumitru?”. I-am spus că am adus o cerere împotriva poliţiştilor şi el s-a schimbat la faţă. A cerut expertiza şi s-a uitat de cine e semnată. Apoi am depus cererea, unde am scris negru pe alb că, probabil, am fost martorul unui omor comis de poliţişti”.
Peste zece zile, Iancev a sunat la PG, interesându-se de soarta cererii. A aflat că aceasta e trimisă la Procuratura Militară. Întrebând adresa sau telefonul acestei procuraturi, i s-a spus că PG nu dispune de asemenea date. „Cum nu ştiţi, i-am întrebat, dacă aţi trimis cererea mea acolo?”. Am fost nevoit să aflu telefoanele la Biroul de informaţii. La Militară, m-au informat că de cererea mea se ocupă un anchetator de la Procuratura Generală, Viorel Pocaznoi. I-am rugat să-mi dea numărul acestuia, dar mi-au spus că nu-l cunosc. Şi atunci am început să-i sun din oră în oră până mi-au dat numărul lui Pocaznoi. L-am contactat şi el mi-a invitat, pe 8 mai, la Procuratura municipală… Când am venit, şi-a cerut scuze că nu mă poate primi. I-am spus: „Omule, eu vin de la Tighina, pe banii mei, de ce mă duci de nas?”. M-a rugat să vin a doua zi”.

„Ei încearcă să şteargă urmele”

Fostul judecător susţine că, la 9 mai, a înţeles tactica de lucru a anchetatorilor: „Pocaznoi a încălcat legislaţia, fiindcă nu a chemat un traducător. Eu nu-s moldovean şi am învăţat demult terminologia juridică în română, iar din 1996 am lucrat numai în rusă. Profitând de aceasta, el mi-a spus că e nevoie de o altă cerere, pe care eu i-o dictam, iar el o scria la computer. Am insistat să noteze că eram de faţă, când poliţiştii, probabil, au ucis un om, după cum indicasem în prima cerere, dar el s-a împotrivit. Când am semnat hârtia, am scris cu mâna: „Susţin prima mea cerere”. El mi-a cerut să mai trec o dată expertiza medico-legală, la Chişinău... E clar că astfel ei încearcă să şteargă urmele”. L-am întrebat şi noi pe Viorel Pocaznoi care sunt motivele din care i-a cerut lui Iancev să mai scrie o cerere şi să treacă încă o dată expertiza medico-legală. Şi iată ce ne-a răspuns el: „Noi lucrăm, examinăm materialul. Noi aşa am hotărât şi-i tot. La revedere”.
Dumitru Iancev e născut în satul Cebolaccia, r-l Cantemir. El cere procurorilor din Chişinău să intenteze dosare penale poliţiştilor care l-au bătut, fiind gata să-i recunoască pe aceştia, cât şi pe cei care, probabil, au omorât un tânăr în Piaţă. El solicită înregistrările video de atunci, amintind declaraţia lui Marian Lupu, precum că evenimentele din 7 aprilie au fost filmate integral. Altminteri, Iancev va ataca decizia procurorilor în judecată, fiind gata să meargă până la Strasbourg. „Nu mă interesează atât cazul meu, cât faptul că toată lumea trebuie să afle cine au fost criminalii din 7 aprilie!”, susţine fostul judecător.

Pavel Păduraru

Sursa: www.timpul.md