Acuzatiile lui Voronin despre implicarea Romaniei in revoltele din Basarabia au provocat un al doilea val de stupoare la Bucuresti. Stupoare si hohote de ras. Primul val de stupoare fusese provocat de insasi izbucnirea revoltei. Exista deci cel putin doua ipoteze de lucru daca acceptam teza lui Voronin potrivit careia Romania ar fi provocat explozia de nemultumire de la Chisinau: prima ar fi ca Romania a actionat de capul ei, singura. A doua posibilitate ar fi ca Romania a actionat intr-un context mai larg, in cadrul unui plan pus la cale de americani, pentru o noua revolutie portocalie.
Romania a actionat de capul ei?
Sa analizam din prima perspectiva, cea in care Romania ar fi actionat singura.
Romania traverseaza un moment de politica interna foarte agitat, marcat de arestari spectaculoase de lideri de partide, sefi de servicii secrete si oameni de afaceri . Toate cercurile de putere din Romania sunt concentrate in acest moment pe o lupta politica interna crancena, cu mizele majore ale alegerilor prezidentiale si europarlamentare. Nimanui din viata politica romaneasca nu i-a picat bine la stomac agitatia din Moldova, desi a bate moneda pe patriotism ar fi fost aparent o metoda de a strange capital electoral mult mai lejera decat rezolvand problemele crizei.
Multi se asteptau sa-l vada pe presedintele Basescu in adevarate meciuri de wrestling televizat impotriva “fiarei bolsevice”. Dar iata ca a trecut deja o saptamana de la izbucnirea revoltei anti-comuniste si nici macar pana acum presedintele Romaniei nu si-a precizat pozitia in privinta manifestarilor din Moldova. Basescu tace misterios de 7 zile, ca Ahile in cortul sau, impasibil la implorarile de a se arunca in lupta.
Or, singurul om din Romania care ar fi putut ordona o actiune de o asemenea amploare este Basescu, fiindca presedintele este cel care controleaza serviciile secrete romanesti.
Lipsa de reactie a lui Basescu, faptul ca un foarte bun “tehnolog politic” precum Basescu nu a profitat de o oportunitate colosala de a castiga capital electoral foarte lejer, arata ca inclusiv pe el l-a surprins situatia din Moldova. Nu stie nimic si asteapta sa vada cum decurg evenimentele pentru a iesi cu o declaratie cat mai potrivita. Faptul ca Basescu este in expectativa este primul argument ca nu a fost implicat statul roman.
Al doilea argument este acela ca si daca ar fi dorit sa desfasoare o asemenea actiune, statul roman nu ar fi avut parghiile necesare.
Al treilea argument contra unei implicari unilaterale a Romaniei (si cel mai evident) este ca niciodata vreun politician roman nu ar lua o asemenea decizie pe cont propriu in privinta politicii externe. In primul rand fiindca statutul legal al Romaniei, de membru NATO si UE, nu ar permite asemenea actiuni unilaterale, fara stirea si acordul liderilor occidentali. Mai mult, chiar fara un cadru legal care sa ii supuna pe politicienii romani la o subordonare sau macar o consultare cu Vestul, in ultimii 20 de ani politicienii romani s-au dovedit intotdeauna chiar mai inspaimantati de oprobiul Vestului decat de pierderea propriului electorat. Un exemplu este cazul Partidului National Taranesc, partid care a luat masura sprijinirii Vestului in bombardamentele impotriva Serbiei in 1999. Penalizarea acordata de electoratul romanesc, traditional atasat de sarbi, a fost atat de crancena, incat acesta partid a fost practic maturat de pe scena politica, la numai 4 ani dupa ce fusese primul clasat in alegeri. La alegerile din 2000, Partidul National Taranesc, un partid cu o istorie de aproape un secol, un partid istoric al Romaniei, a disparut din istorie, obtinand un procent mult sub pragul de intrare in Parlament. Cauza principala a fost implicarea de partea americanilor in bombardarea Serbiei. Deci iata cum un partid istoric a preferat sa se sinucida decat sa ia pozitii anti-occidentale. Suntem convinsi ca orice alt partid ar fi ales la fel, indiferent de pozitia propriului electorat, indiferent de opinia generala a propriului popor, indiferent de traditiile propriului popor, indiferent de interesele propriului popor. Cam la acest nivel se situeaza controlul occidental asupra Romaniei.
Cum si-ar putea inchipui cineva ca sub un asemenea control, statul roman si-ar fi permis sa faca “nazbatii nationaliste” de capul lui?
Desigur, pare fezabila a doua perspectiva, cea a implicarii Romaniei nu intr-un complot patriotic pe cont propriu, ci intr-un complot portocaliu al carui centru nervos se afla peste Atlantic, nu la Bucuresti. Pare fezabila aceasta varianta, dar nu se sustine daca analizam reactia Vestului la evenimentele din Moldova: de ignorare sau chiar de condamnare a manifestantilor.
Romania a facut parte dintr-un complot portocaliu?
Daca Romania ar fi fost implicata intr-un complot portocaliu, in primul rand s-ar fi sesizat efectele pregatirii pe plan intern, in Romania: toti politicienii, inclusiv Basescu, ar fi fost aliniati ca pilitura de fier pe magnet in functie de linia trasata de strategii portocalii de peste Ocean. Toti ar fi avut temele facute, lectia invatata, unghiile taiate si batistuta parfumata ca elevii la inspectie. Am fi vazut la Bucuresti manifestatii cu zeci de mii de participanti, nu cateva sute de tineri. Partidele s-ar fi batut sa castige capital electoral, care mai de care organizand actiuni de sustinere (fiindca ar fi stiut ca revolutia portocalie are sanse de izbanda, avand “spate” puternic). Insa tot ce se intimpla in Romania pentru sustinerea manifestantilor din Chisinau este integral meritul unui segment al societatii civile, in speta al asociatiilor studentilor basarabeni si al Noii Drepte. Asa ca daca ar fi fost un complot portocaliu atlantist cu coordonare de la nivel mondial, s-ar parea ca Romania nici macar nu a fost anuntata.
Un complot portocaliu de care Romania nu a fost anuntata?
Sa luam in calcul si ideea unui complot portocaliu regizat de americani, in care Romania nu ar fi fost implicata. Manifestarile de la Chisinau au fost aproape ignorate de mass media occidentala. Oamenii politici din Vest s-au limitat sa condamne violentele manifestatiei de la Chisinau.
Or, in toate revolutiile colorate, mass-media vestica transmitea in direct la scara globala pulsul evenimentelor. Fiecare fas slobozit de vreun manifestant avea reverberatie planetara si parfum de roze sau trandafiri sau portocale, imbalsamand Planeta in dulcea iluzie a revolutiei non-violente, euforizand corespondentii presei occidentale mai ceva ca un fum de marihuana prizat la Woodstock. S-ar fi umplut presa mondiala de cliseele idealiste ale pop-politicii, despre lupta copiilor “puri” impotriva “dinozaurilor”. Ar fi fost totul prezentat cu o aureola de eroism non-violent de tip hippie.
S-ar fi inchis ochii cu indulgenta la orice violenta a manifestantilor, s-ar fi intors capul in alta parte sau ar fi justificat-o cu caldura parinteasca.
Prin prisma efectelor mediatice, toate revolutiile portocalii de pana acum pareau a avea ca fundal sonor melodia “Imagine” a lui John Lennon, dar revolta de la Chisinau rasuna in mass-media din Vest ca si cum ar fi sonorizata de Rammstein, cu stridente metalice care te duc cu gandul la o rebeliune verde-legionara, nu la o revolutie portocalie-liberala.
Nu violenta a fost cea care a alungat sustinerea portocalie, asa cum s-ar putea pretinde. Violente au comis si manifestantii portocalii din Serbia cand l-au inlaturat pe Milosevici, dar mass-media si politicienii din occident au ales sa nu vada violentele acolo unde aveau interes sa nu le vada.
Oare daca ar fi fost o revolutie portocalie, nu ar fi aratat si revolta de la Chisinau ca o revolutie portocalie? Nu ar fi reactionat politicienii si mass-media din Occident ca la o revolutie portocalie?
Invatamintele primul experiment portocaliu
Revoltele din Chisinau au pana la un punct unele asemanari cu revolutia sangeroasa din Romania anului 1989 si cu evenimentele din iunie 1990 din Romania.
In prima parte a anului 1990, in Romania se luptau crancen “opozitia democratica” pro-occidentala cu Frontul Salvarii Nationale, condus de Ion Iliescu. Fortele pro-occidentale au organizat manifestatia din Piata Universitatii, o manifestatie care a durat neintrerupt doua luni si jumatate. Piata Universitatii din Bucuresti poate fi considerata embrionul tehnologiei politice a revolutiilor portocalii, prima experimentare a acestei tehnici, desi la vremea aceea nu se asociase cu vreo specie din domeniul horticol sau legumicol si nici cu vreo culoare din curcubeul liberal. Initiata la inceputul lunii aprilie pentru a bloca accesul la putere al lui Ion Iliescu, manifestatia din Piata Universitatii a nutrit sperante pana la 20 mai, cand au avut loc alegeri in care Ion Iliescu si-a zdrobit contracandidatii pro-occidentali cu un scor de circa 80%.
Demoralizati si frustrati, in 13 iunie manifestantii au izbucnit violent. Unii spun ca au fost implicati si provocatori profesionisti care au agitat multimea pentru a comite acte violente. In loc sa puna in practica o represiune dura a manifestantilor, regimul aflat la putere a practicat un soi de Aikido: infrange-ti adversarul folosind forta lui. Politia care ar fi trebuit sa apere ordinea a cedat surprinzator de usor, lasand aparenta unui stat in paragina, atacat de vandali si lipsit de aparare. Daca politia ar fi opus rezistenta, sistemul ar fi fost usor condamnabil de catre occident pentru represiune violenta si ar fi fost acuzat ca nu este altceva decat o continuare a regimului Ceausescu. Or, noul regim dorea cu orice pret tocmai sa nu fie asemanat cu regimul de tip stalinist al lui Ceausescu.
Aparenta prabusire a statului sub atacurile strazii, dupa ce Frontul Salvarii Nationale castigase democratic alegerile cu un scor zdrobitor a trezit insa nemultumiri uriase la cei trei sferturi dintre romanii care votasera cu Frontul Salvarii Nationale si isi vedeau optiunea calcata in picioare. Cel mai “para-militarizat” sector civil, anume minerii, oameni foarte uniti, organizati, hotarati si convinsi ca sunt elita clasei muncitoare, s-au imbarcat in trenuri si au descins in Bucuresti, in numar de 15.000, unde au reprimat fara mila manifestatia din Piata Universitatii. O reprimare care venind din zona civila nu culpabiliza statul nici in fata propriilor cetateni, nici in fata occidentului.
Voronin a indeplinit cu succes primele doua conditii ale dezamorsarii similare celei din Piata Universitatii din Bucuresti:
-> are o opozitie care se manifesta violent, indiferent daca violentele sunt produse de agitatori introdusi chiar de el, de tineri idealisti sau doar cautatori de adrenalina “sportului extrem” revolutionar sau de elemente declasate care se prezinta la orice tulburari de acest gen ca hienele, pentru a talhari din institutiile vandalizate;
-> politia s-a retras, fortele de ordine au fost invinse suspect de usor, cladirile statului sunt distruse si pustii.
La cel de-al treilea pas, al reactiei de reprimare venite din afara statului, Voronin nu se mai bazeaza pe un element autohton civil, cum au fost minerii in Romania anului 1990, ci doreste sa obtina neconditionat sustinerea atat a Rusiei cat si a Occidentului.
“Minerii” pe care ii manipuleaza Voronin sunt marile puteri. Fluturand in fata opiniei publice ruse spectrul unei revolutii portocalii care se pravaleste spre Rusia, stie ca opinia publica va presa puterea sa il sustina neconditionat. Puterea rusa chiar daca stie ca nu este o revolutie portocalie, oricum va prefera macar preventiv sa sustina un Voronin “pocait”.
Inarmat cu sustinerea Rusiei, care are un cuvant de spus inclusiv in cancelariile occidentale, Voronin atrage si sustinerea Occidentului, accentuand caracterul violent, “fascist”, al demonstratiilor. Stie ca si opinia publica occidentala are niste “butoane” la care reactioneaza pavlovian. Dupa care poate sa actioneze liber pentru reprimare cu fortele de stat, fara a fi deranjat sau acuzat.
Experienta revolutiei din 1989
In revolutia din decembrie 1989 au fost multi papusari. Desi Ceausescu a fost indelung ridiculizat fiindca a pomenit de “agenturile straine” in toiul revolutiei din 1989, istoria confirma implicarea masiva a serviciilor secrete rasaritene si occidentale. Vecine sau de peste mari si tari. Toate acestea asezonate si cu influenta serviciilor secrete autohtone. Influentele geopolitice au fost intr-o maxima tensiune a confruntarii pentru ocuparea vidului de putere creat dupa caderea lui Ceausescu. Totusi, un lucru nu l-au anticipat nici macar serviciile secrete: uriasa explozie populara. Nimeni nu a anticipat ca populatia va fi prezenta masiv si direct in sferele decizionale. Un spectator a dat buzna pe scena, intrus nepoftit si neasteptat in piesa care se juca: POPORUL. Si-a platit “ieftin” biletul de intrare: doar 1000 de morti. Dar a dat revolutiei din 1989 un sens care nu a dus la un razboi civil ca in Iugoslavia, cum ar fi vrut “agenturile straine” implicate initial. Aceasta interventie a poporului a dat caracterul definitiv romanesc al revolutiei din 1989. Scump platita cu sange, dar salvatoare pentru neam. Printr-un proces alchimic complicat, in athanorul impenetrabil al constiintei de neam, otrava a fost transformata in medicament. Desi scanteia straina s-a plimbat pe langa mamaliga romaneasca crezand ca o va praji la foc marunt, s-a constatat ca mamaliga poate exploda surprinzator.
Totusi, cine a aprins scanteia?
Tot asa, o scanteie portocalie straina a fost prezenta si in explozia de la Chisinau. Venita nu din Romania, ci tocmai din partea opozitiei liberal-portocalii din Rusia. A fost cel mai probabil o actiune “la plesneala” a unor portocalii privati din Rusia si Ucraina, fara prea multa analiza, fara prea multa pregatire, fara logistica si suportul occidental. O actiune pe cont propriu. Insa nu au apreciat potentialul exploziv al mamaligii. Deflagratia patriotica a facut portocaliii sa fuga speriati, precum ucenicul vrajitor care a dezlantuit forte pe care nu le poate controla. Acum jurnalista Natalia Morar, unul din liderii informali ai revoltei, infiereaza patriotismul si se distanteaza. Poate ca daca nu ar fi fost aceasta explozie neasteptata, ar fi fost posibila o extindere portocalie spre Rusia, obiectivul final al actiunii portocaliilor din Rusia. Dar tocmai explozia mamaligii romanesti e posibil sa fi salvat Rusia de extinderea unei revolutii portocalii.
Inca un element pe care nu l-au anticipat portocaliii: structura publicului protestatar. Participantii la revolutiile portocalii din Ucraina si Georgia erau in general oameni cu un mind-set de tip occidental, tineri in general educati, reprezentanti ai culturii pop si ai politicii-pop, cosmopoliti care vedeau doar tranzitoriu patriotismul ca pe o etapa in “evolutia” lor spre melting-pot-ul consumerist liberal. Nu erau nicidecum niste traditionalisti cufundati in maretia culturii lor nationale, atasati in mod intim de neamul lor. Doar un fel de “obamaniaci” isterici, de un optimism tamp si o “non-violenta” bovina in marsul lor spre o “schimbare” al carei capat prefera sa nu il intrevada, fiindca reprezinta tocmai dizolvarea identitatii lor nationale in falcile Moloch-ului globalist-consumerist.
Cu totul alta a fost situatia in Basarabia. Acolo accentul principal a fost pus nu pe lozincile despre “democratie”, ci tocmai pe lozincile patriotice, pe frustrarea unui popor care si-a intarit cetatile sufletesti in lupta cu trecatorul Voronin, dar care atunci cand se va termina lupta va avea pregatite meterezele pentru rezistenta la atacul dizolvant al consumerismului. In nici un caz nu este avantajos Rusiei ca tocmai pe acesti oameni sa si-i faca dusmani, fiindca in viitor opozitia Rusiei la sistemul globalist liberal se va face probabil de pe pozitii tot mai accentuat conservatoare. Sau nu se va face deloc…
Occidentul liberal care s-a distantat de “violentele” din Basarabia a facut in realitate acest lucru nu fiindca ar fi fost cu adevarat manipulat de Voronin, ci tocmai fiindca are ascutimea mintii suficienta incat sa priceapa ca acolo este un proces in care se afla incipienta revolutia anti-liberala, ca aceea revolta este fundamentata pe alte valori, acelea pe care liberalismul le uraste visceral oriunde in lume.
PORTOCALA MECANICA S-A DEFECTAT!
Probabil ca prin explozia patriotica de la Chisinau care a alungat portocalii, Rusia a evitat extinderea unei revolutii portocalii pe teritoriul propriu.
Dar pe langa acest castig contextual, mai exista unul de esenta, fundamental: s-a dovedit IPOCRIZIA liberalismului portocaliu si al Occidentului. S-a dovedit fara drept de apel ca foloseste patriotismul doar ca un aliat temporar, al carui destin este sa fie aruncat peste bord imediat ce lupta a trecut. Pana acum se putea spune ca asta era doar o banuiala nefondata a “reactiunii” comuniste (sau burgheze, dupa caz). Dar acum faptele vorbesc. Oricine va privi cu speranta patriotica spre liberalism, va avea imaginea clara a ipocriziei “patriotismului” liberal-democratic, bazata pe fapte, nu pe speculatii.
Odata cu distantarea de fenomenul din Chisinau, liberalismul pierde avantajul moral, pretentia universalitatii idealurilor sale, pierde initiativa ideologica. Se dovedeste bazat fie pe interese marunte ale unor mari natiuni, fie pe dispretul criminal fata de natiune si traditii al cosmopolitismului liberal.
Ce castiga si ce pierde Rusia sustinandu-l pe Voronin?
Foarte simplist:
Castiga sustinerea celor 1 milion de rusofoni din Republica Moldova.
Pierde orice sansa la simpatia a 25 de milioane de Romani pentru vreo doua generatii.
Pe termen scurt Rusia castiga, dar pe termen lung are de pierdut sustinandu-l pe Voronin. In primul rand il poate pierde usor chiar pe Voronin. Acesta a trecut momentan peste o criza, dar pentru a se mentine totusi la putere inca vreo cativa ani va avea nevoie de concesii facute publicului romanesc majoritar din Basarabia. Toate bastoanele pe care le incaseaza manifestantii de la politie se deconteaza fara consecinte grave pe carca imaginii lui Voronin, dar cu consecinte grave si pe termen lung pe carca imaginii Rusiei printre romanii din Moldova (si la romanii din Romania).
Daca se dezvolta rusofobia in randul populatiei romanesti din Moldova, cererile populatiei romanesti vor fi in directia indepartarii de Rusia si Voronin se va simti mai mult sau mai putin tentat sau obligat sa le cedeze pe termen mediu. In plus, este posibil sa intervina si Occidentul cu stimulente financiare, la care Voronin este de asemenea vulnerabil… Voronin nu este nici eurasist, nici atlantist, nici comunist, nici capitalist. Sau este din toate cate un pic, dupa interes. Adevarata lui doctrina politica este de orientare fripturist –voroninista.
Populatia romaneasca nu isi va pierde identitatea. Ceea ce nu au reusit in aproape 200 de ani regimurile sovietic sau tarist, conturarea unui popor moldovenesc, nu va reusi Voronin in cativa ani… Cel mai evident argument privind nerealismul tezei “poporului moldovenesc” este o vizita mai intii in Moldova din Romania, de la Carpati pana la Prut. Oricine va constata cu ochiul liber ca nu exista nici o diferenta intre satele de pe ambele margini ale Prutului. Iar trecand Carpatii pana la granita cu Ungaria sau Serbia, va intilni aceeasi limba, aceeasi mentalitate, aceleasi obiceiuri.
Crearea “poporului moldovenesc” tine de o mentalitate imperiala depasita, specifica secolului 19. Daca se doreste construirea unui proiect eurasiatic de la Atlantic pana la Pacific, acesta va trebui sa tina seama de realitatile etnice si culturale, nu sa repete greseala pactului Ribbentrop-Molotov, rupand in doua Polonia si Romania.
Romanismul va fi tot mai puternic in Moldova pe masura ce generatiile crescute in Uniunea Sovietica vor fi tot mai putin numeroase. Periodic se va ridica o noua generatie sa lupte, in valuri tot mai mari, pentru unirea cu Romania. In urma cu 20 de ani s-a ridicat o generatie care a fost infranta sau cumparata. Acum s-a ridicat aceasta noua generatie care e posibil si aceasta sa fie infranta sau cumparata, datorita contextului geopolitic. Dar copiii acestei generatii vor trai peste 20 de ani intr-o Moldova in care nu 40-50% din populatie va dori unirea cu Romania, ca acum, ci 70-80%. Si vor trai cu constiinta a trei generatii de lupte pentru unire. Impotriva cui? Impotriva lui Voronin? Nu. Ei vor sti ca lupta a fost impotriva Rusiei. Acelasi lucru il vor sti si romanii din Romania. Si asta va cantari greu in orientarea geopolitica a Romaniei de atunci. Poate dinamita pentru inca alte cateva generatii orice initiativa de impacare a celor doua popoare ortodoxe, vecine, ambele legate de mostenirea culturii bizantine si de originea rurala, traditionala a civilizatiei lor.
Romanii nu au predispozitia spre rusofobie a polonezilor sau a balticilor, desi de multe ori au fost pe pozitii adverse fata de Rusia. Exista rusofobie si in Romania, dar nu este sustinuta de apartenenta la o alta religie si cultura, sau de nostalgii imperiale, ca in cazul polonezilor. Rusofobia este in Romania mai degraba rezultata dintr-o experienta istorica recenta care poate fi depasita in viitor. In plus, rusofobia in Romania a fost alimentata intens de stabilimentul mediatic de influenta atlantista. Asa cum si romanofobia a fost alimentata intens in Moldova si Rusia de atlantisti sau de fripturisti precum Voronin.
Stim ca pentru minoritatile din Republica Moldova pare strigatoare la cer contestarea “independentei” sau a existentei “poporului moldovenesc”. Nu adevarul acestei contestari este problema reala pentru ei. Ei de fapt se tem ca prin unirea Basarabiei cu o Romanie aflata pe pozitii atlantiste, vor deveni cetateni de mana a doua, ca vor fi discriminati si deznationalizati. Le transmitem ca Romania nu este in fibra ei atlantista. Intr-o Romanie crestina, integrata in valorile europene traditionale, conservatoare, nu liberale, se vor simti mult mai bine decat in Moldova lui Voronin. Dovada stau lipovenii, care de 300 de ani traiesc in buna intelegere cu romanii si nu au cunoscut niciodata tendinte de oprimare sau de deznationalizare. Alaturi de lipoveni, alte cateva zeci de minoritati, care se bucura de departe de drepturi mult mai largi decat minoritatile din multe tari din Europa. Asta pentru ca pe noi nu a venit Europa sa ne invete toleranta; noi am practicat-o firesc dintotdeauna.
Miza geopolitica
Exista voci puternice in Rusia care sustin ca Federatia Rusa nu ar trebui sa fie impotriva unirii Basarabiei cu Romania. Este cazul a doi dintre cei mai importanti politologi din Rusia, Stanislav Belkovski si Vitali Tretiakov.
Insa daca Rusia va sustine reintregirea Romaniei, va dori ca aceasta unire sa se produca in avantajul ei. Iar avantajul pe care il cauta Rusia in acest moment este ca NATO sa nu mai fie o amenintare in apropierea granitelor.
NATO are oricum un viitor incert: din cauza disensiunilor deja vechi dintre nucleul franco-german european si Statele Unite ale Americii, este posibil sa se sparga NATO, daca Europa alege sa isi faca o forta de aparare proprie. In eventualitatea desprinderii intregii Europe de NATO, este clar ca alegerea Romaniei trebuie sa fie alaturi de UE, nu de SUA. Insa odata ce aceasta desprindere se va produce, ne asteapta un lung proces de reformare a Uniunii Europene, pentru a o curata de doctrina liberala, pentru a construi o noua Europa, o Europa a natiunilor, cu baza in istorie, traditii si crestinism. Sa inlocuim libertatea dictatoriala a capitalului cosmopolit de a dizolva culturi si natiuni, cu libertatea identitatilor nationale de a-si pastra specificul. Sa inlocuim libertatea dizolvanta a indivizilor fara identitate, alienati si atomizati, ai societatii consumatoriste, cu libertatea reala a persoanei de a avea o identitate si de a-si pastra radacinile si credinta, de a-si pastra legaturile firesti cu stramosii adormiti si cu urmasii nenascuti.
Iar pentru aceasta lupta care va veni, Romania are nevoie de cei 30.000 de tineri care la Chisinau au deturnat revolutia portocalie…
Si Rusia are nevoie de ei!
Si Europa are nevoie de ei!
C. Mihaescu
Sursa: chisinau.novopress.info
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu